Aptitudini - metode

Aptitudinile - Metode

1. Conversatia, care include atat metode euristice (serii legate de intrebari, la finalul carora, elevii trebuie sa traga o concluzie (ex.: "Ce inseamna sa fii apt?, Cum putem evalua daca o persoana este apta pentru ceva?"), cat si metode examinatoare, prin care profesorul afla care este nivelul elevilor (ex.: "Credeti ca aptitudinile se mostenesc sau se educa?").

Timpul total alocat: 20 de minute (silde-urile 1, 2, 6, 9, 10)

Obiective atinse: metodele conversative nu indeplinesc, ele singure, obiectivele propuse, dar faciliteaza indeplinirea acestora prin acomodarea elevilor cu conceptele noi sau prin evaluarea nivelului de cunostinte al elevilor pentru adaptarea discursului didactic.

2. Expunerea, ce utilizeaza metode ca prelegerea, explicatia, povestirea

Timp alocat: 15 de minute (slide-urile 3-5, 7, 8, 11-14)

Obiective atinse: de cunoastere si intelegere (1 (a-f)) si de explicare si interpretare (2 (a-c))

Atat convesatia, cat si expunerea au ca suport prezentarea Power Point, utilizata pe parcursul intregii ore de 50 de minute si al carei continut atinge toate obiectivele propuse.

3. Exercitiul, ce are ca rol intelegerea conceptului de aptitudini si insusirea deprinderii de a lua o decizie cu privire la alegerea facultatii/ profesiei in urma unei analize rationale a raportului dintre aptitudinile detinute si aptitudinile necesare.
Exercitiu se desfasoara in trei etape: o prima etapa in care toti elevii isi exprima optiunea cu privire la facultatea/ profesia pe care o vor urma, o alta etapa in care grupati fiind dupa domeniul de interes (ex.: cei care doresc sa urmeze facultatea de drept, cei care doresc sa urmeze studii economice etc) vor dezbate, pe grupe, aptitudinile necesare in domeniul respectiv, urmand ca in cea de-a treia etapa fiecare elev sa analizeze raportul dintre aptitudinile pe care le are si aptitudinile necesare in domeniul ales.

Timp alocat: 15 minute (slide 9)

Obiective atinse: cele referitoare la competentele aplicative (3) si atitudini (4)

Aptitudini - continutul lectiei

1. Definire si caracterizare generala

Atunci cand spunem despre cineva ca este apt pentru ceva avem in vedere performanta pe care acea persoana o realizeaza intr-o activitate specifica.

De obicei, aptitudinile sunt evaluate pe baza performantelor intr-o activitate specifica. Dar performanta depinde si de gradul de implicare, cantitatea de efort cheltuita, calitatea organizarii si indrumarii activitatii respective.

Capacitatea psihica se refera la performantele pe care cineva le obtine aici si acum, intr-o anumita activitate. Prin urmare, ea este legata de momentul prezent si este influentata de experienta persoanei in domeniul respectiv.

Spre deosebire de capacitati, aptitudinea se leaga de potentialitate, de posibilitatea ca, avand conditiile optime necesare, un anumit individ sa ajunga la dobandirea unei capacitati ridicate intr-un domeniu. Capacitatea este conditionata de prezenta unei aptitudini care poate fi dezvoltata prin experienta si formare. Astfel cineva cu o aptitudine verbala ridicata, cu o experienta si o formare adecvata poate dobandi o capacitate excelenta de a vorbi in public.

O caracteristica a aptitudinii se refera la faptul ca ea permite diferentierea indivizilor intre ei. De cele mai multe ori performantele supramedii, realizate in conditii externe similare cu ale celorlalti, pot fi semnul existentei unor aptitudini pentru activitatea respectiva.

Aptitudinile sunt subsisteme operationale ale personalitatii care mijlocesc performantele supramedii in activitate; ele explica diferentele dintre oameni referitoare la posibilitatile acestora de a-si insusi anumite cunostinte, priceperi si deprinderi.

2. Contributia ereditatii si a mediului la formarea si dezvoltarea aptitudinilor

De-a lungul timpului s-au format mai multe opinii, uneori divergente, cu privire la gradul in care ereditatea si mediul determina formarea si dezvoltarea aptitudinilor. La cele doua extremitati se afla pe de-o parte, cei care considera ca doar caracteristicile mostenite de la parinti determina aptitudinile, iar pe de alta parte, cei care considera ca mediul este determinant pentru aptitudini. Intre cele doua extremitati se afla cei care considera ca sunt importante atat ereditatea (natura), cat si mediul (formarea), iar ceea ce ar trebui sa ne intereseze ar fi modul in care acesti doi factori conlucreaza.

Informatiile ereditare cu care se naste omul asigura premisele tuturor actiunilor specific umane, dar aceste informatii sunt potentialitati care se transforma in realitati numai sub influenta stimulativa si modelatoare a mediului social.

3. Clasificarea aptitudinilor

Aptitudinile se clasifica, de obicei, in doua mari categorii:
Aptitudini simple, in sensul ca au o structura relativ omogena. Se pot imparti in:
 aptitudini generale, care influenteaza reusita in aproape toate domeniile (ex.: inteligenta);
aptitudini de grup, prezente intr-un numar limitat de activitati (ex.: factorul verbal, factorul numeric, dexteritate manuala etc);
 aptitudini specifice, caracteristice unui domeniu restrans de activitate (ex.: auzul absolut.)

     Aptitudini complexe, care asigura reusita intr-un comportament complex, de regula intr-o profesie sau specialitate (ex. aptitudine de lider, talent) si reprezinta structurari variate ale unor aptitudini simple. Pe baza lor psihologii au intocmit psihograme ce cuprind aptitudinile simple necesare desfasurarii la nivele performante a activitatilor respective. Cu toate acestea aptitudinile complexe nu sunt numai o suma de aptitudini simple, ci o structura in care elementele componente interactioneaza, se compenseaza, se influenteaza reciproc, conducand deseori la un stil personal in realizarea unei activitati.

4. Inteligenta ca aptitudine generala

Fiecare dintre noi avem pareri in legatura cu inteligenta oamenilor cu care venim in contact. V-ati intrebat vreodata cum ajungem la opiniile respective? Cum apreciem daca un om este sau nu inteligent?

O cercetare din acest domeniu (Sternberg si colab., 1981) a ajuns la concluzia ca atat psihologii, cat si oamenii obisnuiti au in vedere trei aspecte atunci cand evalueaza inteligenta:

•  capacitatea de a rezolva probleme
• abilitate verbala
• competenta sociala

Inteligenta este o aptitudine generala care contribuie la formarea capacitatilor si la adaptarea cognitiva a individului la situatii noi.

Aceasta definitie semnaleaza interactiunea dintre factorii ereditari si mediu in determinismul comportamentului inteligent, precum si la finalitatea inteligentei: adaptarea la situatii noi.

Teorii asupra inteligentei

Teoriile formulate de-a lungul timpului asupra inteligentei se pot grupa in doua categorii:

•  teorii psihometrice, ce utilizeaza tehnici statistice pentru a analiza reultatele obtinute la diverse teste de inteligenta ;
• teorii cognitive, care vizeaza descoperirea proceselor prin care o persoana utilizeaza informatiile pentru a rezolva probleme.

Cea mai cunoscuta dintre teoriile psihometrice este teoria bifactoriala a inteligentei a psihologului englez C. Spearman (1904), ce utilizeaza doi factori in masurarea inteligentei:

• g – inteligenta generala (capacitatea intelectuala innascuta)
• s1, s2, s3 etc – factori specifici ai inteligentei

Diferentele dintre oameni cu o inteligenta generala asemanatoare este explicata prin existenta abilitatilor specifice.

Ulterior, acestei teorii i s-a adaugat teoria multifactoriala a inteligentei a lui L. Thurstone. Acesta a identificat un numar relativ independenti de factori:

·        Rationament
·        Memorie
·        Capacitate de calcul
·        Rapiditate perceptuala
·        Operare spatiala
·        Intelegerea cuvintelor
·        Fluenta verbala

Dintre teoriile cognitive s-a remarcat teoria triarhica a inteligentei a lui R. Sternberg (1985). Aceasta teorie are trei subteorii:

• Subteoria elementelor componente: procese de executie (ex.: planificarea), componente de performanta (ex.: rezolvare de probleme) si componente de achizitionare de cunostinte (ex.: memorie, capacitate de invatare)
• Subteoria experientiala: aptitudinea de a opera cu noutati si aptitudinea de a automatiza procesarea informatiei
• Subteoria contextuala: inteligenta practica, flexibila, ce permite adaptarea la situatii noi.

Masurarea inteligentei

Exista o stransa legatura intre teoriile asupra inteligentei si masurarea ei. Intrucat primele teorii accentuau cacarcterul sau innascut si faptul ca toate cunostintele ajung in mintea omului pe cai senzoriale, primele masurari ale inteligentei cuprindeau probe de acuitate vizuala, auditiva, precum si probe de timp de reactie.

Ulterior, masurarea inteligentei s-a bazat pe evaluarea unor procese psihice mai complexe implicate in prelucrarea informatiilor: atentia, memoria, limbajul etc.

Psihologul francez A. Binet, imoreuna cu medicul psihiatru T. Simon au fost primii care au realizat o evaluare sistemica a inteligentei. Ei au sortat un mare numar de sarcini variate pe care le-au administrat copiilor intre 3-15 ani.

Ulterior, psihologul german L.W. Stern (1914) a propus o formula prin care se calculeaza ceea ce se numeste de atunci coeficient de inteligenta (Q.I.).

Se observa ca un coeficient de inteligenta de 100 indica o dezvoltare normala (varsta mintala este egala cu cea cronologica), unul de 70 - o inteligenta scazuta, iar unul de 130 - o inteligenta foarte dezvoltata.

Acest test de inteligenta, ca si cele care au aparut ulterior, masoara doar un esantion de abilitati intelectuale, care s-au dovedit a fi legate de mediul socio-cultural. De asemenea, ele au  o valoare relativa si nu absoluta precum inaltimea sau tensiunea arteriala, pentru ca este calculat in baza unei comparatii a performantelor subiectului cu performantele unui grup de referinta.

Bibliografie:

Dafinoiu I., Marcu M., Rudica T., (2000). Manual de Psihologie pentru clasa a X-a. Iasi: Institutul European

Papalia D. E., Wendkos Olds S., Feldman R. D., (2010).  Dezvoltarea umana. Bucuresti: Editura Trei

Aptitudini - obiectivele lectiei

1.    Competente de cunoastere si intelegere

a) definirea concepului de aptitudini

b) identificarea factorilor ce contribuie la formarea si dezvoltarea aptitudinilor

c) clasificarea aptitudinilor

d) definirea inteligentei

e) clasificare teoriilor asupra inteligentei

f) definirea coeficientului de inteligenta (Q.I.)

2.    Competente de explicare și interpretare

a) explicarea diferentelor dintre aptitudini si capacitati

b) exprimarea punctului de vedere propriu, cu argumentarea acestuia asupra contributiei ereditatii si mediului la formarea aptitudinilor

c) explicarea modalitatii in care se interpreteaza Q.I.

3.    Competente aplicative

a)   exemplificarea, prin cooperare cu ceilalti, a unor aptitudini necesare reusitei intr-o activitate specifica

4.    Atitudini

a) evaluarea aptitudinilor proprii si in functie de acestea, argumentarea alegerii facultatii/ profesiei la care s-au gandit 

Temperamentul - prezentare

Temperamentul - metode

1.Captarea atentiei -timp 10 minute

 Propun elevilor sa incepem lectia  cu o conversatie despre temperament.

Metoda folosita - conversatia euristica

Intrebari :”Ce intelegeti prin temperament?” „Care credeti ca este legatura dintre temperament si personalitate?” „Credeti ca temperamentul este innascut sau se formeaza de-a lungul vietii?” „Care credeti ca sunt indicatorii prin care putem identifica temperamentul unei persoane?”

Obiective atinse:

-definirea conceptelor teoretice specifice: temperament si tipologii temperamentale

-descrierea caracteristicilor temperamentului

Descrierea metodei

Conversatia euristica este astfel conceputa astfel incat sa conduca la “descoperirea" a ceva nou pentru elev.

-ea consta in serii legate de intrebari si raspunsuri, la finele carora sa rezulte, ca o concluzie, adevarul sau noutatea pentru elevul antrenat in procesul invatarii

-intrebarile si raspunsurile se incheaga in serii compacte, fiecare noua intrebare avandu-si germenele sau punctul de plecare in raspunsul anterior

-este conditionata de experienta de cunoastere de pana atunci a elevului, care sa-i permita sa dea raspuns la intrebarile ce i se pun.

2.Comunicarea subiectului lectiei si a continutului-timp 20 minute

 Metoda folosita - expunerea, explicatia si conversatia

Obiective atinse:

-descrierea tipologiilor comportamentale

-descrierea celor patru tipuri fundamentale ale temperamentelor

- identificarea diferitelor tipologii temperamentale

      - exemplificarea diferitelor tipologii  temperamentale

Descrierea metodei

·        Expunerea didactica

-consta din prezentarea verbala monologata a unui volum de informatie, de catre profesor, in concordanta cu prevederile programei si cu cerintele didactice ale comunicarii

-este o metoda de predare traditionala, verbala, expozitiva si poate imbraca mai multe

variante:

-explicatia - forma de expunere in care predomina argumentarea rationala, facandu-si loc deja problemele de lamurit,teoremele, regulile, legile stiintifice;

·        Conversatia didactica

-consta in valorificarea didactica a intrebarilor si raspunsurilor (metoda verbala, ca si expunerea, dar mai activa decat aceasta)

           

3.Joc de rol: identificarea unui tip temperamental -10 minute

Imaginati un dialog în care un elev coleric intra in conflict cu un profesor  cu temperamentul flegmatic.

Varianta:

Imaginati un dialog în care un copil sangvinic intra in conflict cu un parinte cu temperament melancolic.

Prezentati dialogul în fata clasei astfel încât colegii vostri sa identifice aceste temperamente.

Metoda folosita –jocul de rol

Obiective atinse:

- aplicarea principiilor de definire si caracterizare a temperamentului in propria caracterizare si in caracterizarea celorlalti

-explicarea importantei cunosterii temperamentului unui individ in planul orientarii comportamentului, dezvoltarii personale si integrarii sociale

Descrierea metodei

Metodele de simulare (jocul de rol)

-jocurile simulative sunt veritabile ocazii de antrenament, pentru indeplinirea unor roluri reale in viata ;

-ele reprezinta o metoda activa de predare-invatare, bazata pe simularea unor functii, relatii, activitati, fenomene, sisteme etc.care urmareste formarea comportamentului uman pornind de la simularea unei situatii reale.

4.Studiu de caz –timp 10minute

Realizati propriul portret temperamental. Alegeti o profesie pe care v-ar placea sa o urmati si analizati trasaturile temperamentale proprii raportate la cerintele acelei profesii pentru a va da seama in ce masura vi s-ar potrivi profesia respectiva.

Metoda folosita-studiul de caz

Obiective atinse:

- caracterizarea temperamentului propriu

- analiza trasaturilor temperamentale proprii raportate la cerintele unei profesii alese pentru a realiza in ce masura sunt compatibile acestea.

Descrierea metodei

Studiul de caz-este o metoda ce consta din confruntarea elevului cu o situatie reala de viata, prin a carei observare, intelegere, interpretare, urmeaza sa realizeze un progres in cunoastere.

Temperamentul - continutul lectiei, evaluare

1.Definire si criterii de identificare

Temperamentul reprezinta manifestarea si dezvoltarea particulara a tipului de sistem nervos in plan psihologic si comportamental.

Temperamentul este latura expresiva si dinamico-energetica a personalitatii.

Etimologie: temperare lat.=a amesteca

Caracteristicile temperamentului:

• este inascut, particularitatile lui tinand de structura somatica, de sistemul nervos, de resursele energetice
• evolueaza in raport cu intregul organism si sistemul nervos; spre sfarsitul adolescentei trasaturile de temperament se maturizeaza, mentinandu-se relativ constante pana spre batranete, cand unele trasaturi cunosc un proces de aplatizare (datorita pierderii vitalitatii, vigorii, voiciunii), iar altele se accentueaza (ex.iritabilitatea la un coleric, depresia la un melancolic)
• temperamentele nu sunt bune sau rele, de dorit sau indezirabile
• nu exista temperamente pure; tempera - temperare (latina)=a amesteca. Temperamentul real al omului este o combinatie originala, aparte care il individualizeaza.  

Cateva criterii de identificare a temperamentului:

• ritmul si viteza desfasurarii trairilor si starilor psihice
• intensitatea vietii psihice
• durabilitatea manifestarilor psihocomportamentale
• intrarea, persistenta si “iesirea” din actiune
• impresionabilitatea si impulsivitatea
• frecventa pe unitatea de timp a trairilor psihice
• egalitatea sau inegalitatea manifestarilor psihice
• capacitatea de adaptare la situatii noi
• modul de folosire a energiei psihice

Indicatorii nu apartin doar unei anumite conduite, ci intregii personalitati, fiind stabili

 si avand manifestari continue.

Temperamentul este latura expresiva a personalităţii, are caracter  predominant innascut, evolueaza pe parcursul vieţii, nu exista temperament pur si nu exista temperament bun sau rau.

2.Tipologii si portrete temperamentale

-o tipologie cuprinde un ansamblu de caracteristici temperamentale comune unui numar mare de indivizi.

-prima tipologie cunoscuta este cea realizata de Hipocrate si Galenus (medici ai antichitatii). Ei au realizat o corespondenta intre cele 4 umori (lichide) ale organismului si temperament: sange-sanvinic; bila galbena-coleric; limfa-flegmatic; bila neagra-melancolic.

-Pavlov a stabilit corespondenta intre tipurile de activitate nervoasa superioara (date de caracteristicile celulei nervoase de baza) si tipurile temperamentale. Criteriile sunt: forta care desemneaza amplitudinea modificarilor electro-chimice de la nivelul electronului, mobilitatea excitatiei si inhibitiei, rapiditatea si flexibilitatea adaptarii la situatii noi si echilibrul exprimat de raportul de forta dintre excitatie si inhibitie.

Tipurile temperamentale sunt:

• puternic, neechilibrat, excitabil/ colericul
• puternic, echilibrat, mobil/ sangvinicul
• puternic, echilibrat, lent/ flegmaticul
• slab/ melancolicul

-C.G.Jung abordeaza temperamentul in functie de orientarea spre lume si spre propria persoana.Cele doua tipuri temperamentale sunt:

• extravertul- orientat spre exterior, sociabil, cauta emotii puternice, isi asuma riscuri, este impulsiv, optimist, superficial in sentimente, ii plac miscarea, actiunea, distractiile
• introvertul – linistit, introspect, izolat, prudent, organizat, rareori agresiv, isi cenzureaza sentimentele, inclinat spre pesimism, foarte stabil in sentimente

-Eysenck pleaca de la teoria lui Jung, adaugand dimensiunii extraversie-introversie, dimensiunea stabilitate- instabilitate neuropsihica (nevrozism).

• extravertul instabil/ colericul
• extravertul stabil/ sangvinicul
• introvertul stabil/ flegmaticul
• introvertul instabil/ melancolicul

Clasificarea categoriala a temperamentelor dupa Eysenck:

- Gheorghe Zapan a determinat patru niveluri ale sistemului temperamental: nivelul motor general (de activitate), nivelul afectiv, nivelul perceptiv-imaginativ si nivelul mintal (al gandirii). Fiecare nivel se caracterizeaza prin indicii temperamentali: forta, echilibru, mobilitate, persistenta, tonus afectiv (stenic si astenic) si directie (extravertit sau introvertit). Gh. Zapan a elaborat o metoda de educare a capaciatii de interapreciere, numita metoda aprecierii obiective a personalitatii.

3.Caracterizarea celor patru tipuri fundamentale ale temperamentelor

• Colericul – predominant extravert, instabil, excitabil, reactiv, impulsiv si foarte activ, consuma o mare cantitate de energie nervoasa  ceea ce duce la epuizare, caderi nervoase sau chiar depresii; nu suporta activitatile monotone, statice, are mereu initiative, este orientat spre schimbare, dornic sa se impuna.
• Sangvinicul – predominant extravert, stabil, dinamic, sociabil, prietenos, dependent de grup (are nevoie de recunoastre), stie sa se faca placut, leaga usor prietenii, tinde sa fie superficial si inconstant in sentimente.
• Flegmaticul – predominant introvert, stabil, constant, calm, echilibrat, ponderat, prudent, rezervat, leaga mai greu prietenii, rabdator, perseverent, izbucneste rar, constant in sentimente.
• Melancolicul -  predominant introvert, instabil, inclinat spre autoanaliza excesiva, neincrezator in sine si in ceilalti, temator, nesigur, inclinat spre visare, cu un slab spirit practic.

4.Locul temperamentului in structura personalitatii

     Cunoasterea temperamentului este deosebit de importanta pentru a putea atenua influenta negativa a unor trasaturi asupra conduitei umane. Ajuta, de asemenea, la ameliorarea relatiilor intre persoane si in orientarea profesionala. In multe domenii, selectia profesionala se bazeaza nu numai pe criterii aptitudinale, ci si pe criterii ce au in vedere dimensiunea temperamentala a individului.

Cum se comporta un elev apartinand unuia dintre cele patru temperamente?

          Elevul coleric este agresiv, galagios; nu-si poate stapani furia atunci cand se simte nedreptatit, dar nici veselia razand in hohote in chiar mijlocul lectiilor. Ajunge frecvent in fata dirigintelui si directorului pentru rabufnirile si violentele sale. Ii place sa se impuna celorlalti colegi, este incapatanat si nesabuit in actele sale, riscand adesea.

         Elevul sangvinic molipseste si pe ceilalti cu veselia sa; este mereu neastamparat, pus pe glume, braveaza cu succes atunci cand ia note proaste, greseste din graba si superficialitate, dar e dispus sa-si ceara scuze si sa se impace cu toata lumea; se entuziasmeaza cu usurinta, vorbeste neintrebat si barfeste fara mari retineri, nu poate pastra mult timp un secret.

            Elevul flegmatic este retinut in tot ceea ce face si spune; isi alege cu grija cuvintele atunci cand trebuie sa vorbeasca, analizeaza problemele din diverse puncte de vedere, cantareste indelung orice raspuns, este constiincios si se tine intotdeauna de cuvant, de aceea este, in general, respectat si apreciat de ceilalti care sunt totusi intrigati de conservatorismul  si conformismul sau.

              Elevul melancolic tremura vesnic de teama celor din jur, colegi si profesori, roseste usor, se sperie de tot ceea ce ar putea fi o amenintare pentru el, se imbolnaveste (mai mult subiectiv, imaginar) atunci cand trebuie sa dea lucrari, plange cu usurinta cand e sicanat sau din cauza tensiunii afective.

Aplicatie:

Alegeti o profesie pe care v-ar placea sa o urmati si analizati trasaturile temperamentale proprii raportate la cerintele acelei profesii pentru a va da seama in ce masura vi s-ar potrivi profesia respectiva.

Evaluare

1.Care din urmatoarele afirmatii este adevarata:

a) temperamentul este innascut si nu evolueaza

b) exista temperamente bune si temperamente rele

c) temperamentele sunt pure

d) temperamentul este innascut si evolueaza

2.Jung a clasificat temperamentele in:

a) stabile si instabile

b) extravert si introvert

c) puternice echilibrate si slabe neechilibrate

d) flegmatic, coleric, sangvinic si melancolic

3.Care sunt cele patru tipuri temperamentale fundamentale:

a) agresiv, sociabil, timid, asertiv

b) pasiv, asertiv, normal si dezechilibrat

c) sangvinic, coleric, flegmatic si melancolic

d) stabile, instabile, echilibrate, neechilibrate

4.Recunoasteti temperamentele in figura de mai jos:

Bibliografie

1.Cretu,T., Mitrofan, N., Anitei, M. (2006). Psihologie , Manual pentru clasa a X-a. Bucuresti: Editura Aramis.

2.Lupsa, E., Bratu, V.(2005). Psihologie, Manual pentru clasa a X-a. Deva: Editura Corvin.

3.Modrea, M. (1998). Psihologia în exemple si modele explicative.Focsani: Editura Aliter.

3.Zlate, M.(2009). Fundamentele psihologiei. Iasi: Editura Polirom.