1.1.
Personalitatea ca sistem
Personalitatea este un concept lansat în psihologie. În prezent, cercetarea personalităţii depăşeşte graniţele psihologiei, ea fiind cercetată științific și de științele biologice și medicale. Deși personalitatea este un concept psihologic, ea funcționează pe o bază biochimică și neurologică, modificările de la aceste niveluri având frecvent corespondență vizibilă la nivelul psihocomportamentului.
Se poate constata cu destul de mare usurinţă că deşi există numeroase asemănări între indivizii umani, ceea ce îi face să aparţină aceleaşi specii, fiecare dintre noi are un mod propriu de a acţiona, de a reacţiona, de a se raporta la ceilalţi etc. Modul particular în care fiecare se înserează în spaţiul social nu ţine doar de un anumit proces sau fenomen psihic, ci de întreaga fiinţă a celui în cauză, de funcționarea ca întreg a ființei umane.
Sistemul psihic uman este cel mai complex sistem energetico-informaţional, dotat şi constituit în baza unor mecanisme de autoorganizare şi autoreglaj, antiredundante şi autodeterminate.
• Modul particular în care fiecare se înserează în spaţiul social nu ţine doar de un anumit proces sau fenomen psihic, ci de întreaga fiinţă a celui în cauză, funcţionarea ca întreg a fiinţei umane → caracter sintetic
• O anumită constanţă a reacţiilor, adaptate mediului, astfel încât să permită o adaptare a individului la modificările intervenite în mediu → caracter stabil, dar şi flexibil al personalităţii
Personalitatea reprezintă un sistem bio-psiho-sociocultural, putând fi abordată sub trei dimensiuni:
- dimensiunea biologica : potentialul uman nativ, ereditatea fiecarei fiinte umane;
- dimensiunea socio-culturala. este un produs al procesului de socializare, respectiv interventia mediului socio-cultural asupra potentialului ereditar disponibil;
- dimensiunea psihologica se constituie in zona de intersectie a nativului cu dobanditul, personalitatea dobândind autonomie și capacitate de autoevolutie.
Prin urmare personalitatea se identifică cu subiectul uman concret, considerat în trăsăturile sale definitorii, anume ca subiect al acţiunii, cunoaşterii şi valorizării propriei fiinţe şi a mediului în care trăieşte.
ATENŢIE. Nu trebuie confundată cu ansamblul sistemului psihic uman (toate manifestările psihocomportamentale, inclusiv cele cu caracter accidental sau trecător), ci doar pusă în legătură cu aceste manifestări, urmărindu-se cele cu caracter stabil.
Principalele caracteristici ale personalităţii
-caracterul macrosistemic, personalitatea fiind compusa dintr-o serie de elemente legate intre ele, corelate si consistente unele cu altele.
-durabilitatea, stabilitatea si persistenta ei in timp, personalitatea fiind relativ stabila, relativ identica cu ea insasi, neputand fi radical modificata de situatiile tranzitorii sau accidentale.
-esentialitatea , insusirile care compun personalitatea fiind definitorii pentru om.
-structuralitatea si dinamismul, personalitatea presupunand organizare ,dar si restructurare in functie de cerintele relationarii cu mediul.
-finalitatea adaptiva, prin filtrare, motivare, directionare, selectare, adaptare, asigurand atat supravietuirea cat si dezvoltarea personala.
-unicitatea, personalitatea realizand sinteza dintre trasaturile/insusirile generale si particulare ale omului, capatand astfel un caracter propriu, unic.
1.2. Concepte în psihologia personalităţii
Structura multinivelară a personalității a impus introducerea unor concepte distincte cu care cercetătorii să poată opera în investigațiile lor, termeni cu care se operează în planul biologic versus social.
Individul: ansamblul însușirilor biologice, înnăscute, fără conotații valorice. De-a lungul evoluției ontogenetice, aceste însușiri biologice se diferențiază, se specializează, se corelează, rezultând un proces, individualizarea.
Individualitate: ansamblul particularităţilor proprii unui individ care îl deosebesc de ceilalţi indivizi.
Corespondența în plan social a individului o constituie persoana.
Persoana: cuprinde ansamblul de însușiri psihice care reflectă adaptarea specifică a fiecărui individ la mediul său social. Persoana= omul social. Nu include aspecte concrete legate de vârstă, ocupaţie. Ex: câte persoane lipsesc astăzi de la şcoală.
Echivalentul în plan social al individualității este personalitatea.
Personalitatea :
MODUL UNIC DE STRUCTURARE ȘI ORGANIZARE A CARACTERISTICILOR PSIHOLOGICE ALE PERSOANEI.
PERSONALITATEA ESTE PERSOANA PLUS VALOAREA.
Personalitatea ca realitate este totalitatea psihologica ce caracterizeaza si individualizeaza un om particular.Ea este omul viu, concret, empiric, pasional, rational, asa cum il resimtim in afara noastra sau in fiinta noastra, omul de alaturi de noi, pe care il intalnim pe strada, acasa, la scoala, in metrou sau la un spectacol.Nu este omul interpretat ca “fiinta generica”, ci omul asa cum exista si se manifesta in viata curenta, cotidiana.
1.3. Modele de personalitate
Data fiind complexitatea personalității, studiul acesteia s-a realizat sub mai multe aspecte, fiind construite următoarele modele de definire a ei.
1. Nivelul biologic (abordarea biologică):
Studiaza modul in care mecanismele genetice, biochimice si bioelectrice, prin interactiune simultana, concura la aparitia si mentinerea patternurilor comportamentale individuale.
2. Modelul psihanalitic.
2.1. Freud a conceput inițial personalitatea, divizând mintea umană în trei niveluri de conștiență: Conștient (toate aspectele de care suntem conștienți la un moment dat), Preconștient (gânduri de care nu suntem imediat conștienți, dar care pot fi foarte ușor accesibile conștiinței) și Inconștient (partea dominantă a minții umane, în opinia lui Freud responsabilă pentru majoritatea comportamentelor persoanei).
2.2. În jurul anilor 1920, Freud și-a revizuit teoria cu privire la structurarea personalității, propunând o nouă organizare în ID/Sine, Ego/Eu și Superego/Supraeu.
Inconstient= nivelul cel mai profund al psihicului uman, cel care nu este accesibil direct, în opinia lui Freud sediu al instinctelor sexuale, al agresivităţii, al dorinţelor şi actelor refulate, etc.
Preconştientul = în primul rând sediul deprinderilor, dar şi al informaţiilor care deşi nu sunt conştiente la un moment dat, pot fi actualizate în funcţie de necesităţile subiectului uman concret. El are si rolul de cenzura, permitand accesul in constiinta doar pentru acele produse ale inconstientului care sunt acceptabile pentru constient
Constientul este constituit dintr-un flux continuu de informatii si trairi emotionale.
ID/Sine = pasiuni/pulsiuni, rezervor al libido -ului
Ego/Eu = ratiune si intelepciune (reprezinta corpul), partea care s-a diferentiat. „Călăreţul ce struneşte calul (Sinele)”, se constituie ca “organ” de percepere a lumii exterioare, dar si a celei interioare.
Prin asimilarea modelelor parentale (introiectia lor) se realizeaza Eul ideal sau Supraeul.
Copilul se afla intr-o pozitie inferioara fata de parinti si in fata dificultatilor de identificare sexuala “asimileaza” parintele ca pe un model de constiinta morala.
3. Modelul trăsăturilor : cercetarea personalității din punct de vedere a actelor, acțiunilor, reacțiilor, etc, observabile, constante. Constantele observabile, particularitățile, însușirile stabile unei persoane pot fi interpretate ca trăsături psihice (P. Guilford), având un caracter descriptiv și o valoare explicativă (corect, sincer, emotiv, etc). Gruparea lor la anumite niveluri de generalitate permite schiţarea unor tipuri psihologice, una dintre cele mai cunoscute tepri a tipurilor fiind cea constituţională.
Allport este probabil cel mai cunoscut pentru teoria personalitatii. El a început dezvoltarea acestei răsfoind printr-un dicţionar şi notând fiecare termen care descria o trasatura a personalităţii. După ce a adunat într-o lista 4500 de trăsături diferite, el le-a organizat în trei categorii diferite de trăsături:
• Trasaturi cardinale: O trăsătură care domină intreaga personalitate a unui individ. Despre trăsăturile cardinale se crede ca sunt destul de rare.
Ex. Dacă pentru o persoană scopul central al vieţii este dobândirea cu orice preţ, prin orice mijloace a unor statute socio-politice, atunci parvenitismul ar putea fi trăsătura cardinală a acesteia, după cum pentru o altă persoană care şi-ar orienta întreaga viaţă şi conduită în consens cu normele etice prescrise într-un anumit spaţiu cultural, moralitatea/conştiinciozitatea ar putea fi trăsătura cardinală.
• Trăsături centrale: trăsături comune din care se compune personalitatea noastra. Ele reprezintă dispoziţii cu un grad mai redus de generalitate, mai puţin prezente în conduita persoanei comparativ cu trăsăturile cardinale. Trăsături, cum ar fi bunatatea, onestitatea şi amiciţia – acestea sunt exemple de trăsături centrale.
• Trăsături secundare: Acestea sunt trasaturile care sunt prezente numai în anumite condiţii şi circumstanţe. Un exemplu de trasatura secundara ar fi nervozitatea înainte unui discurs in fata unui auditoriu.
Conform teoriei sale, la fiecare individ pot fi puse în evidenţă 1-2 trăsături cardinale (dominante şi determinante în raport cu celelalte), 10-15 trăsături principale (caracteristice) şi o multitudine indeterminată de trăsături secundare.
Se observă o conectare necesară între planul biologic și cel comportamental
4. Modelul factorial: cu scopul declarat de a cerceta personalitatea mult mai riguros, științific.
Raymond Cattell păstrează intact modul de conceptualizare a trăsăturilor propus iniţial de către Allport, punând însă accent pe demersurile descriptive, explicative şi predictive ale personalităţii. În acest sens, susţine necesitatea aplicării metodei statistice şi a procedurilor factoriale derivate din aceasta în identificarea trăsăturilor de personalitate.
Cattel introduce analiza factorială în psihologia personalităţii, demonstrând cum pot fi extraşi factorii-trăsătură şi cum pot fi eliminate elementele redundante din descrierea personalităţii. Prin factorizarea numărului mare de trăsături, se ajunge la un număr finit de factori independenţi necesari şi suficienţi în descrierea personalităţii.
Conform cercetării empirice realizate, personalitatea putea fi redusă la 16 factori sursă care contribuie la descrierea diferențelor interindividuale, rezultând o însiruire de trăsături care permit operaționalizarea conceptului de personalitate. Pentru evaluarea acestor factori el a elaborat un test de evaluare în cadrul căruia fiecare factor este evaluat printr-un număr de 10-13 itemi.
Au fost luați în considerare numai factorii interni ca fiind suficienți pentru a prezice comportamentul persoanei, variabilele situaționale fiind considerate o sursă de eroare.
Modelul constituțional – paralelisme între constituția corporală a unei persoane și manifestările de ordin psihic.
Cea mai cunoscuta tipologie constitutională este cea a lui E. Kretschmer, care diferentiaza trei tipuri: picnic (statura mijlocie, exces ponderal, fata rotundă, mâini și picioare scurte etc.), astenic (corpul alungit și slab, greutate inferioară celei normale, sistem osteo-muscular firav etc.) și atletic (bine proportionat fizic, cu toracele și musculatura bine dezvoltate).
