Lectia 3 - Aptitudini. Inteligenta ca aptitudine generala

OBIECTIVE

1.      1. Competente de cunoastere si intelegere

a)            definirea şi caracterizarea conceptelor de aptitudini si capacitati;

b)            enumerarea si descrierea factorilor ce contribuie la formarea si dezvoltarea aptitudinilor;

c)            clasificarea aptitudinilor;

d)           definirea inteligentei;

e)            clasificarea si descrierea teoriilor asupra inteligentei;

f)             definirea coeficientului de inteligenta (Q.I.).

2.      2. Competente de explicare și interpretare

a)            intelegerea modului de evaluare a aptitudinilor pe baza performantelor;

b)            aprecierea contributiei ereditatii si mediului la formarea aptitudinilor si posibilitatea exprimarii punctului de vedere propriu si a argumentarii acestuia

c)            identificarea si descrierea  aptitudinilor simple si complexe;

d)           descrierea componentelor inteligentei;

e)            explicarea modalitatii in care se interpreteaza Q.I.

3.      2. Competente aplicative

a)        exemplificarea, prin cooperare cu ceilalti, a unor aptitudini necesare reusitei intr-o activitate specifica;

b)        diagnosticarea aptitudinilor proprii si in functie de acestea, argumentarea alegerii facultatii/ profesiei la care s-au gandit;

c)        interpretarea Q.I.

4.      Atitudini

a)             integrarea conceptelor in sistemul valorilor profesionale ale elevului;

b)            asimilarea și aplicarea conceptelor de aptitudini si inteligenta in propria caracterizarea si in caracterizarea celorlalti;

c)            receptivitate la dezvoltarea conceptelor si a metodelor de definire si masurare a inteligentei de-a lungul timpului;

d)              constientizarea relatiei dintre aptitudini si performanta intr-o activitate specifica.

 CONTINUTUL LECTIEI

 

1. Definire si caracterizare generala

Atunci cand spunem despre cineva ca este apt pentru ceva avem in vedere performanta pe care acea persoana o realizeaza intr-o activitate specifica.

De obicei aptitudinile sunt diagnosticate pe baza performantelor intr-o activitate specifica. Dar performanta depinde si de gradul de implicare, cantitatea de efort cheltuita, calitatea organizarii si indrumarii activitatii respective.

Capacitatea psihica se refera la performantele pe care cineva le obtine aici si acum, intr-o anumita activitate. Prin urmare, ea este legata de momentul prezent si este influentata de experienta persoanei in domeniul respectiv.

Spre deosebire de capacitati, aptitudinea se leaga de potentialitate, de posibilitatea ca, avand conditiile optime necesare, un anumit individ sa ajunga la dobandirea unei capacitati ridicate intr-un domeniu. Capacitatea este conditionata de prezenta unei aptitudini care poate fi dezvoltata prin experienta si formare. Astfel cineva cu o aptitudine verbala ridicata, cu o experienta si o formare adecvata poate dobandi o capacitate excelenta de a vorbi in public.

O caracteristica a aptitudinii se refera la faptul ca ea permite diferentierea indivizilor intre ei. De cele mai multe ori performantele supramedii, realizate in conditii externe similare cu ale celorlalti, pot fi semnul existentei unor aptitudini pentru activitatea respectiva.

Aptitudinile sunt subsisteme operationale ale personalitatii care mijlocesc performantele supramedii in activitate; ele explica diferentele dintre oameni referitoare la posibilitatile acestora de a-si insusi anumite cunostinte, priceperi si deprinderi.

2. Contributia ereditatii si a mediului la formarea si dezvoltarea aptitudinilor

Disputa dintre cercetatorii care sustin primatul dispozitiilor ereditare si cei care accentueaza rolul mediului in dezvoltarea aptitudinilor a furnizat argumente favorabile fiecarui punct de vedere. Dificultatea transarii acestei diferente rezida in faptul ca, analizand performantele unui individ este, practic, imposibil sa diferentiem intre aportul ereditatii si cel al mediului. Ca in multe cazuri, adevarul se afla undeva la mijloc.

Informatiile ereditare cu care se naste omul asigura premisele tuturor actiunilor specific umane, dar aceste informatii sunt potentialitati care se transforma in realitati numai sub influenta stimulativa si modelatoare a mediului social. Exista o interconditionare intre aptitudini si profesii. Unele aptitudini au aceleasi denumiri ca unele profesii, astfel incat disparitia profesiilor si aparitia altelor conduc la disparitia si aparitia aptitudinilor corespunzatoare.

3. Clasificarea aptitudinilor

Aptitudinile se clasifica, de obicei, in doua mari categorii:

·         Aptitudini simple, in sensul ca au o structura relativ omogena. Se pot imparti in:

o   aptitudini generale, care influenteaza reusita in aproape toate domeniile (inteligenta);

o   aptitudini de grup, prezente intr-un numar limitat de activitati (ex.: factorul verbal, factorul numeric, dexteritate manuala etc);

o   aptitudini specifice, caracteristice unui domeniu restrans de activitate, asa cum este, de exemplu, auzul absolut.

·         Aptitudini complexe, care asigura reusita intr-un comportament complex, de regula intr-o profesie sau specialitate (ex. aptitudine de lider, talent) si reprezinta structurari variate ale unor aptitudini simple. Pe baza lor psihologii au intocmit psihograme ce cuprind aptitudinile simple necesare desfasurarii la nivele performante a activitatilor respective. Cu toate acestea aptitudinile complexe nu sunt numai o suma de aptitudini simple, ci o structura in care elementele componente interactioneaza, se compenseaza, se influenteaza reciproc, conducand deseori la un stil personal in realizarea unei activitati.

4. Inteligenta ca aptitudine generala

Fiecare dintre noi avem pareri in legatura cu inteligenta oamenilor cu care venim in contact. V-ati intrebat vreodata cum ajungem la opiniile respective? Cum apreciem daca un om este sau nu inteligent?

O cercetare din acest domeniu (Sternberg si colab., 1981) a ajuns la concluzia ca atat psihologii, cat si oamenii obisnuiti au in vedere trei aspecte atunci cand evalueaza inteligenta:

·         capacitatea de a rezolva probleme

·         abilitate verbala

·         competenta sociala

Inteligenta este o aptitudine generala care contribuie la formarea capacitatilor si la adaptarea cognitiva a individului la situatii noi.

Aceasta definitie semnaleaza interactiunea dintre factorii ereditari si mediu in determinismul comportamentului inteligent, precum si la finalitatea inteligentei: adaptarea la situatii noi.

Teorii asupra inteligentei

Teoriile formulate de-a lungul timpului asupra inteligentei se pot grupa in doua categorii:

·         teorii psihometrice, ce utilizeaza tehnici statistice pentru a analiza reultatele obtinute la diverse teste de inteligenta ;

·         teorii cognitive, care vizeaza descoperirea proceselor prin care o persoana utilizeaza informatiile pentru a rezolva probleme .

Cea mai cunoscuta dintre teoriile psihometrice este teoria bifactoriala a inteligentei a psihologului englez C. Spearman (1904), ce utilizeaza doi factori in masurarea inteligentei:

·         g – inteligenta generala (capacitatea intelectuala innascuta)

·         s – factori specifici ai inteligentei

Diferentele dintre oameni cu o inteligenta generala asemanatoare este explicata prin existenta abilitatilor specifice.

Ulterior, acestei teorii i s-a adaugat teoria multifactoriala a inteligentei a lui L. Thurstone. Acesta a identificat un numar relativ independenti de factori:

·         Rationament               

·         Memorie

·         Capacitate de calcul

·         Rapiditate perceptuala

·         Operare spatiala

·         Intelegerea cuvintelor

·         Fluenta verbala

Dintre teoriile cognitive s-a remarcat teoria triarhica a inteligentei a lui R. Sternberg (1985). Aceasta teorie are trei subteorii:

·         Subteoria elementelor componente: procese executive, strategii si modalitati de utilizare a informatiilor pentru rezolvarea problemelor. (ex: rezolvare de probleme, memorie, capacitate de invatare)

·         Subteoria experientiala: vizeaza creativitatea, interactiunea dintre experienta si inteligenta.

·         Subteoria contextuala: inteligenta practica, flexibila, ce permite adaptarea la situatii noi.

Masurarea inteligentei

Exista o stransa legatura intre teoriile asupra inteligentei si masurarea ei. Intrucat primele teorii accentuau cacarcterul sau innascut si faptul ca toate cunostintele ajung in mintea omului pe cai senzoriale, primele masurari ale inteligentei cuprindeau probe de acuitate vizuala, auditiva, precum si probe de timp de reactie.

Ulterior, masurarea inteligentei s-a bazat pe evaluarea unor procese psihice mai complexe implicate in prelucrarea informatiilor: atentia, memoria, limbajul etc.

Psihologul francez A. Binet, imoreuna cu medicul psihiatru T. Simon au fost primii care au realizat o evaluare sistemica a inteligentei. Ei au sortat un mare numar de sarcini variate pe care le-au administrat copiilor intre 3-15 ani.

Ulterior, psihologul german L.W. Stern a propus o formula prin care se calculeaza ceea ce se numeste de atunci coeficient de inteligenta (Q.I.).

Q.I. =  * 100

Se observa ca un coeficient de inteligenta de 100 indica o dezvoltare normala (varsta mintala este egala cu cea cronologica), unul de 70 - o inteligenta scazuta, iar unul de 130 - o inteligenta foarte dezvoltata.

Acest test de inteligenta, ca si cele care au aparut ulterior, masoara doar un esantion de abilitati intelectuale, care s-au dovedit a fi legate de mediul socio-cultural. De asemenea, ele au  o valoare relativa si nu absoluta precum inaltimea sau tensiunea arteriala, pentru ca este calculat in baza unei comparatii a performantelor subiectului cu performantele unui grup de referinta.

Temperamentul

Continut lectia 1

 

Lectia 1.Personalitatea,caracterizare generala

1. Personalitatea - Delimitări conceptuale

1.1.            Conceptul de individ

1.2.            Conceptul de individualitate

1.3.            Conceptul de persoana

1.4.            Conceptul de personalitate

1.5.            Conceptul de personaj

1.6.            Definirea personalității. Caracteristici ale personalitatii

1.7.            Dimensiunile personalitatii

2. Abordări ale personalității

2.1.            Abordarea biologica

2.2.            Abordarea psihanalitica

2.3.            Abordarea social-cognitiva

2.4.            Abordarea comportamentala

2.5.            Tipuri  de personalitate

2.6.            Test autoevaluare

2.7.            Bibliografie

Profesorul comunică elevilor subiectul lecţiei şi obiectivele operaţionale, pe care le scrie pe tablă

·         Personalitatea ca realitate este totalitatea psihologica ce caracterizeaza si individualizeaza un om particular.Ea este omul viu, concret, empiric, pasional, rational, asa cum il resimtim in afara noastra sau in fiinta noastra, omul de alaturi de noi, pe care il intalnim pe strada, acasa, la scoala, in metrou sau la un spectacol.Nu este omul interpretat ca “fiinta generica”, ci omul asa cum exista si se manifesta in viata curenta, cotidiana. 

·          Activitatea profesorului:

- stârneşte curiozitatea, trezeşte interesul şi dorinţa de a aborda această temă, împărţind elevii în grupe de câte patru, şi punându-i să-şi lipească post-it-uri pe spate cu scotch, pe care fiecare  va scrie celorlalţi colegi din grupă câte o trăsătură de personalitate  pe care o consideră ca fiind pregnantă în acel moment.

- cere fiecărui elev ca, după citirea celor 3 trăsături, să găsească printre acestea una care crede că nu îl caracterizează şi să argumenteze, pe scurt, acest lucru

·         1.1.Individul este totalitatea insusirilor biologice (inascute sau dobandite) care asigura adaptarea la mediul natural.

·          Individualizarea = procesul prin care insusirile biologice se diferentiaza, se specializeaza =>individualitatea

·         1.2.Individualitate este individul care a suportat de-a lungul existentei sale un proces de diferentiere, capatand note distincte, originale.

·         In plan social,  individul≡ persoana

·         1.3.Persoana este individul uman amplasat intr-un cadru relational, asa cum este perceput el de catre partenerii sai sociali=omul social

·         In plan social, individualitate ≡personalitate

·         1.4.Personalitatea este sistemul integrat de caracteristici psihologice ale persoanei valorizate in maniera unica

·         Personalitatea=persoana+valoarea

·         1.5.Personajul este “persoana in rol”, este vesmantul social al personalitatii, uneori chiar invelisul ei protector, mecanismul ei de aparare

·         1.6.Personalitatea.Definitie.

Pervin(1996):Personalitatea reprezinta”organizarea complexa a cognitiilor, afectelor si comportamentelor care confera directie si pattern(coerenta) vietii personale.”

Allport(1897-1967):”Personalitatea este organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic.”

H.J.Eysenck(1916-1997):Personalitatea este organizarea mai mult sau mai putin durabila a caracterului, temperamentului, inteligentei si fizicului unei persoane.Aceasta organizare determina adaptarea sa unica la mediu.”

·         Principalele caracteristici ale personalitatii

-caracterul macrosistemic, personalitatea fiind compusa dintr-o serie de elemente legate intre ele, corelate si consistente unele cu altele.

-durabilitatea, stabilitatea si persistenta ei in timp, personalitatea fiind relativ stabila, relativ identica cu ea insasi, neputand fi radical modificata de situatiile tranzitorii sau accidentale.

-esentialitatea , insusirile care compun personalitatea fiind definitorii pentru om.

-structuralitatea si dinamismul, personalitatea presupunand organizare ,dar si restructurare in functie de cerintele relationarii cu mediul.

-finalitatea adaptiva, prin filtrare, motivare, directionare, selectare, adaptare, asigurand atat supravietuirea cat si dezvoltarea personala.

-unicitatea, personalitatea realizand sinteza dintre trasaturile/insusirile generale si particulare ale omului, capatand astfel un caracter propriu, unic.

·         1.7. Dimensiunile personalitatii

Personalitatea reprezinta un sistem bio-psiho-socio cultural:

-dimensiunea biologica este relativa la potentialul uman nativ, la ereditatea fiintei umane;

-dimensiunea socio-culturala este un produs al procesului de socializare, respectiv interventia mediului socio-cultural asupra potentialului ereditar disponibil;

-dimensiunea psihologica se situeaza la intersectia nativului cu dobanditul, pe masura constituirii sale, personalitatea dobandind autonomie si capacitate de evolutie.

·         2.1.Abordarea biologica

Studiaza modul in care mecanismele genetice, biochimice si bioelectrice, prin interactiune simultana, concura la aparitia si mentinerea patternurilor comportamentale individuale.

·         2.2.Abordarea psihanalitica

Modelul psihanalitic constituie cel mai vechi dintre modelele personalitatii si i se datoreaza lui Sigmund Freud.El a considerat ca psihicul uman are o organizare nivelara, si anume, inconstient, preconstient si constient.

Inconstientul reprezinta nivelul cel mai profund al psihicului nostru, inaccesibil direct si depozitar al instinctelor sexuale, al agresivitatii, al dorintelor, al actelor refulate .

Preconstientul reprezinta sediul deprinderilor si al informatiilor care desi nu sunt constiente la un moment dat, pot fi accesate in functie de cerintele momentului si de necesitatile subiectului uman.El are si rolul de cenzura, permitand accesul in constiinta doar pentru acele produse ale inconstientului care sunt acceptabile pentru constient.

Constientul este constituit dintr-un flux continuu de informatii si trairi emotionale.

Mai tarziu Freud va diferentia trei instante ale psihicului uman, Sinele, Eul si Supraeul.

·         2.3.Abordarea social-cognitiva se ocupa de modul in care oamenii invata si achizitioneaza comportamente definitorii prin exepunerea la modelele sociale.De asemenea explica diferentele in comportamentele sociale pe baza credintelor, expectantelor, motivatiei si emotiei.

·         2.4.Abordarea comportamentala explica felul in care patternurile comportamentale sunt invatate de individ sub influenta conditiilor, a situatiilor-stimul externe.Ea incearca sa raspunda la intrebari ca:

„Cum s-au format anumite comportamente, emotii, fobii, anxietati, caracteristice unei anumite persoane?”

„Cum depinde ceea ce spune si face o persoana de experienta anterioara?”isti

„Cum pot fi modificate comportamentele si emotiile de noile experiente de invatare?”

·         2.5.Tipuri de personalitate-clasificare in functie de gradul de diferentiere si specializare interna a personalitatii si de relatia dintre structura interna a personalitatii si factorii externi

-personalitati imature caracterizate prin: simplitatea structurilor psihice, lipsa corelatiei logice dintre ele, functionalitate neeficienta, imprevizibila, inegala si posibilitati scazute de adaptare.

-personalitati mature caracterizate prin: complexitate structural-functionala, componente intim corelate, organizare ierarhizata, flexibilitate, adaptabilitate, eficienta.

-personalitati accentuate cu caracteristici care ies din comun, predispuse spre manifestari patologice, mai ales in conditii defavorabile de viata, greu adaptabile la mediu.

-personalitati anormale care se deosebesc total fata de media populatiei, incapabile de a se adapta la mediu.

BIBLIOGRAFIE

1.Cretu,R.Z.(2011).Psihologia personalitatii, Curs ID.

2.Cretu,T., Mitrofan, N., Anitei, M. (2006). Psihologie , Manual pentru clasa a X-a. Bucuresti:Editura Aramis.

3.Lupsa, E., Bratu, V.(2005). Psihologie, Manual pentru clasa a X-a.Deva:Editura Corvin.

4.Zlate, M.(2009).Fundamentele psihologiei.Iasi:Editura Polirom.

Personalitate, prezentare generala

Schema primei lectii "Personalitatea, prezentare generala", precum si suportul teoretic mai detaliat al acesteia au fost adaugate in pagina dedicata personalitatii

Modele de instruire.Argumentare

Modelul sociocentric , prin  promovarea invatarii interdependente,  utilizarea unor metode interactive si a unor metode de invatare prin cooperare şi competitie se subscrie paradigmei socio-critice.

Competitia, intr-o atmosfera incurajatoare si suportiva din partea colegilor si profesorilor poate stimula elevii si ajuta la castigarea increderii in sine sau in rezolvarea dificultatilor intampinate. Un alt avantaj il constituie invatarea prin cooperare, ajutand la interdependenţa socială. Prin aceasta metoda ei incearca sa se afirme si sunt pusi in diferite situatii in care isi expun punctul de vedere, acest lucru ajutand la comunicarea interpersonala.

Deaseamenea, dezbaterile, folosite ca metode de lucru cu elevii in cadrul modelului sociocentric, ajuta la construirea unor argumente solide si sustinerea ideilor in care acestia cred.
Modelul sociocentric este o abordare de tip win-win, in care fiecare are de castigat, atat cel care-si exprima punctul de vedere, cat si cei care asculta pentru ca ii ajuta sa-si imbunatateasca intelegerea unui aspect prin aflarea unor abordari diferite. Acest model promoveaza un mediu suportiv ce creaza bazele increderii si incurajeaza prietenii.

Modelul empirocentric permite experimentarea cunoasterii, invatarea prin descoperire, rezolvare de probleme, invatare orientata pe experientele subiectului, contribuind astfel la obtinerea competentelor specifice ce se doresc atinse, conform programei scolare (analiza profilului propriei personalitati si a personalitatii celorlalti, exemplificarea, prin cooperare cu ceilalti, a unor trasaturi ale personalitatii necesare reusitei in activitate, analiza posibilitatilor de dezvoltare personala din perspectiva cunostintelor dobandite, caracterizarea profilului unui participant responsabil si eficient in luarea deciziilor).
Acest model dezvolta capacitatea de analiza, evaluare, rationament si actiune pentru a pregati elevii cu rolul de decident din viata reala.

Consideram ca cele doua modele sunt compatibile si se completeaza reciproc , invătarea pornind de la descoperire si constructie personală  si continuand cu dezbateri, colaborare, cooperare de grup.

Despre teoria personalitatii, studii de caz